îți torni cafea în cana ta cu
dâre maronii
de ieri, și celălalt ieri, și celălalt.
așa îți place ție,

îți amintesc de propria existență
ca unui amnezic.

asta e dâra mea
să îmi amintesc mâine că te-am iubit
și azi, și ieri și celălalt ieri.
că tu ești cana mea preferată
în care îmi torn
sărutările
și
lacrimile
câteodată.

e un memento cu
ochii tăi dimineața

o
dâră
ce se
prelinge
până
la trei
puncte
de suspensie
.
.
.