în goana oarbă alături plecărilor din mine
timpu-și deschise-o clipă pleoapele de mormânt
spre care înseriate
mărșăluiesc cuvinte sleite de-ntuneric
ce mor adesea-n noi ca-n racle de tăcere

în zborul lor lugubru spre noaptea nemuririi
par fluturi vii ai morții cu aripi mari pudrate
de foc și de neliniști ce-mi cară-n spate trupul

din inima-mi preaplină ca dintr-un pântec copt
curg râuri de lumină-ntr-o lunecare surdă
transplanturi de cuvinte spre stânca de tăceri