Un înger, cum puțini în credință,
A îndrăgit o muritoare,
Și într-a iubirii dorință
Se tot zbătea de frământare...

ÃŽn umbra patimei ascuns,
Cu ploaia potopului plânge,
C-a ajuns să iubească nespus
Atâta carne și oase și sânge...

Și c-ar dori să fie om,
Dar omul de boală lovește,
Și-n goana păcatului lacom
Pământul îl adăpostește...

Cel învins de nemurire,
Ce ca un soare-a fost descris,
A decăzut de-a lui iubire,
Ce-ntr-un târziu l-a și ucis.