VENUS

Frumoasa cerului cea blondă,
zidită veșnic între două emisfere,
din care una-i ziua ta fierbinte
- imensa pasăre albă
clocind vreo două luni pe-o parte a planetei -
iar alta-ți este neagra pasăre a nopții,
clocind același timp cealaltă parte-a ei
care-i scăldată-n noaptea mai fierbinte decât ziua.
Ascunse-s amândouă, sufocate,
sub norii-n fierberi de lumini de fulger
ce-ți ară zi și noapte cerul tău bolnav...
Frumoasă ești din depărtarea noastră,
fiindcă te-aleserăm ca simbol al sfintelor iubiri,
dar, mai de-aproape, idealul moare,
căci nu mai pari zeița frumuseții,
ci-o soră tristă cu Pământul-rege,
cu munți de foc și cu vulcani nebuni,
cu dealuri și cu văi posomorâte,
dar fără ca lumina soarelui vibrând de veselie
să-ți binecuvânteze umbrele fierbinți -
o soră-n agonie, deci,
și-ntr-un coșmar scâncit,
căci norii groși de-acid clorhidric,
de dioxid carbonic, de toxic vitriol,
îți fac din cerul leșios apocalipsa,
din aerul fierbinte - un infern...
Săracă, fără sateliți, de ce te-nvârți doar invers
și nicidecum precum alte planete ?
De ce la tine soarele-ți răsare mereu de la apus?
Ciudată ești, dar, totuși, dacă vom coborî la tine
prin cețuri otrăvite, prin aeru-ți de foc,
venind dinspre Pământ, te vom putea schimba,
că-ți umplem umbra arsă cu mari serbări de flori,
te vom scăpa de arșiți și-ți răcorim întinsul,
vom răspândi viața cu mari prelingeri verzi
pulsând în tine seve de clorofile pământene,
să-ți vigoreze trupul de Veneră,
să te-mbrăcăm în viață clocotindă și în fertile arderi,
să te cuprindem într-o hlamidă nouă de Luceafăr,
așa cum s-a-mbrăcat și Terra în albastru,
așa cum, înșelați, noi te credeam de veacuri.