agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-03-04 | |
ai plecat. ai plecat cum pleacă păsările toamna luându-mi
zborurile și mi-au rămas brațele astea nebune prin care mișună nimicul și nici nu știu de mă doare sau ce-o fi senzația asta de pustiu în care-mi ascut ghearele, îmi tocesc nervii, îmi pierd mințile... te-aș striga... dar ai veni? oare ai încerca să-ntorci cumva înapoi primăvara aceea umflată de plâns și dor? nu știu cum să fac. unde să te caut? unde să caut liniștea acestui zbucium cuibărit. în pieptul meu? în scorbura lunii? e atâta întuneric. atâta întuneric mă cuprinde. nu vrei să vii înapoi? nu vrei, te rog, să vii? măcar câțiva pași. uite am un loc gol aici la poalele sufletului meu pe care trebuie să-l ocup cu o planetă sau ceva: o tornadă, un fluviu, sau chiar cu un cutremur, numai să mă simt, să mai simt o rotunjime pe undeva... nu vrei să fii planeta mea? în fiecare dimineață aș zâmbi și ți-aș planta o floare. duminica aș plămădi din petalele lor, păsări vii, albe, roșii, viorii. viața ar fi atât de colorată, încât niciodată nu am vedea abătându-se vreun vultur sau nor... nu vrei tu să fii o tornadă? în mijlocul ei îmbrățișați ne-am iubi și peste tot ar cădea sărutări, ar mirosi a primăvară tot ce n-a fost atins în lutul planetei unde ne vom ascunde pentru un crâmpei de veșnicie albastră doar a noastră... nu vrei, te rog, să fii un fluviu? fluviul meu în care m-aș arunca odată cu dragostea asta care mă arde prin sânge, prin coaste. aș învăța să înot și poate cine știe, în timp voi deveni peștișorul auriu menit să-ți îndeplinească ultimele trei dorințe tot ție, chiar dacă asta ar însemna apoi să nu mai strălucească. nu vrei, te rog, să fii cutremurul meu? nu vrei să fii? doar să fii...aș simți în neclintirea care sunt munții cum saltă pe picioare. bufnițele și-ar lua fericite zborul în spate. lupii ar pleca flămânzi după alte mioare. stâncile și-ar deschide florile de colț. caprele negre s-ar aduna să mă spele în lapte și pentru prima dată...pentru prima dată, mâinile mele împrăștiate, mâinile mele n-ar mai sta prin lume de mine departe. s-ar aduna cum se adună femeile la un priveghi să aprindă o lumânare. s-ar așeza la rugăciune în umbra de sub piept și-ar aștepta...cu un ochi întredeschis înfipt în trunchiul de lemn, ar aștepta, te-ar aștepta să vii să le înveți cum să vorbească despre durere, prin semne... mamă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate