Exilat din rai el cade pe Pământ,
Un tărâm măcinat de gând,
Mila cuiva, mai sfântă decât toate scripturile,
Deși noi ne facem singuri minunile,
În umbră îngerul este de nevăzut,
De locuitorii acestui tărâm pierdut,
Să ne salvezi pe toți ai vrut,
Peste plaiurile durerii să treci n-ai putut.

Vezi în fiecare seară cum ne închinăm,
Și cuvintele salvării le recităm,
Cuvintele pe care tot noi le încălcăm,
Iertare cerem pentru faptele ce le regretăm,
Și a doua zi le repetăm,
Veșnic tărâm al făgăduinței,
Eternii cuceritori ai câmpiilor credinței.

Credință puternică, ca un scut de nepătruns,
Chiar daca știm că nu primim niciun răspuns,
Tu înger alb al raiului reprezentant,
Al binelui mereu votant,
Cu sulița de te vom străpunge,
Tot speranță din tine va curge,
Regreți greșelile pe care nu le-ai comis,
Uiți păcatele pe care nu le-ai omis.

Îngere decăzut, tu ne știi secretele,
Și ne regreți regretele,
Știi că înăuntru suferim,
Dar păcatul nu-l biruim,
Simți lacrimile pe care le vărsăm noaptea,
Ca un bătrân care-și simte moartea,
Purtăm mai multe măști când ieșim din casă,
În lumea crimelor, ne prefacem că ne pasă.

Chipul fin ca spuma mării,
Aripile albe, mândria țării,
Plecat pe cărările uitării,
Dacă vede o frunză pe marginea cărării,
O ridică și nu o lasă pradă uitării,
Îngerul decăzut din atmosferă,
Ne-a cuprins pe toți în a lui sferă,
Și-a propus pe noi să ne boteze,
Păcatul strămoșesc să ni-l reteze,
Oamenii îi arată respectul cuvenit,
În ochii lui însă, aceștia n-au venit.