Fabula din… “Ciori”

Demult, peste-un munte o cioară trecu
Și-n văzul, de cioara, sclipire văzu.
Și ea, amețită de lucea sclipire
În larg povestiră de cea licărire.

Și iat-se zvonește din cioară în ciori
Că, colo, pe munte e plin de comori!
Sunt pietre, e aur, e raiul cioresc
Căci prea multă vreme strămoși-l cinstesc.

Cînd timpul tot trece și tot se zvoni
Că muntele… sacru spre păsări va fi.
Și,tot auzind de Olimp păsăresc
Miniștri, tot păsări, spre munte pornesc.

Să vadă, să creadă și ei în…destin,
S-aleagă-mpărat pe cioroiul bătrîn.
Căci e salvator, e un semn păsăresc
Cioroiul e viță de… prea- mpărătesc.

Zburat-au miniștri spre muntele-nalt
Un semn să aducă din rai în palat.
Și iată ajunși în sfîrșit pe cel munte
Și văd licărire ce mîndru pătrunde
În pieptul de păsări fiindc-au călcat
Pe sfînta moșie a Muntelui-nalt.

Se-apropie cioara de, locul rîvnit
Și cînd să se-aplece … în sus a sărit.
Acea licărire, comoară, cel rai
Fusese o sticlă în soare de mai.

Se-nchină la cioburi și l-este mîndrie
Că au în ce crede și au ce să fie.
Și, pentru un ochi și o gură de cioară
Se bat, se înalță și-s gata să moară.