voi deschide o tihnă către moarte
transformând senzația despărțirii apelor
în curajul trecerii pe malul celălalt
cel al disperării
și tristeții
al iubirii în asemănare și chip
adică semnul banului pe ochi
a nu fi semnul depărtării ci al pleoapelor
căutătore către plecare spre Cuvânt

Învierea nu-i o prăbușire a morții
este o legătură de sânge cu aproapele
un suflu de dincolo de pulbere
o potcoavă flămândă de drum

iubim doar o singură dată fără de reproș
când nu există punte între adevăr și minciună
când sinea noastră nu se intersectează
cu sinea unui tâlhar spre pildă
când devenim singuri cu genunchii zdreliți
la poalele Crucii