Mărgele din sticla mării se joacă
desenând pe trupul ei
întortocheate revărsări de lavă
ce-mi ard palmele
când cu o încăpățânare de copil
încerc să le adun

una câte una însă
îmi scapă printre degete
în timp ce soarele
mult mai iscusit
cu diafana atingere a unui serafim
le culege împrumutându-le oglinzii cerului
iar buzele-mi mirate
privesc ultimul strop de rouă
cuibărit în căușul genunchiului ei stâng
și-ar fi privit
până când
uitând de mine
uitând de sete
ar fi crăpat
și s-ar fi prefăcut în țărână.