Sunt acel ce-i născut între cer și pământ,
Fără noapte și timp, doar eternă lumină,
Din iubirea de-o stea și un nobil cuvânt,
Rugă-n ochii de orbi, prorocită să vină.

Și de palmele mamei, înfășat într-o carte,
Fără lacrimi din răni, îmbăiat în dorinți,
M-a hrănit de la sâni cu al versului lapte,
Legănat de-o icoană-ntre aripi de sfinți.

Și așa am crescut într-o viață cât zece,
Sunt Poemul rămas fără moarte pe cer,
Câte-o stea, uneori, lăcrimează mai rece,
Lângă poarta ce duce-nspre mine, de fier.

Și de mult s-au născut universuri și spații,
Au murit rugăciunile-n palmele plânse,
Mii de stele cu soț își trădează amanții,
Ingeri de ceară ard în sfeșnice-ascunse.

Undeva, o lumină, negrul nopții îl sparge,
O chemare de zână felinaru-și trezește,
Ca o velă uitată de vânt pe catarge,
Se coboară flămândă și iubirea, iubește.