A fost odată o prințesă
ce locuia într-un castel
pe care muritorii de rând îl vedeau doar cu ajutorul ocheanelor
una din acele nevolnice invenții
de care erau atât de mândri
și acea prințesă - Luna pe numele ei
era pe cât de frumoasă pe atât de îndărătnică
uneori se închidea în camera ei
și nu mai ieșea cu zilele
dar și când se arăta întocmai precum o zeiță
înveșmântată în aur ori argint
preschimba cerul în aleea ei de promenadă
îndrăgostiții întârziau la porți să o privească
în timp ce singuraticii nu-și găseau tihna în paturile lor
pictorii și fotografii își revendicau culmile
pentru a-i surprinde frumusețea
iar poeții-i închinau ode
dând băuturilor numele ei
până într-o zi când soarele
invidios
s-a hotărât să spargă toate oglinzile
în care ea își admira chipul
rând pe rând a secat toate oceanele
toate mările
toate fluviile și râurile
până la ultimul ochi de apă
absolvindu-i astfel pe oameni de orice vină.