“Și dacă mâna ta cea dreapta te smintește pe tine...”

și-am fost mâna semănătorului din pustie
răsădind toate cuvintele ce am avut
le-am udat cu tăceri prelungi
și-am așteptat culesul
dar roada a căzut scuturată
de arșița așteptărilor
și pentru că sminteala lucrează
am tăiat mâna și am aruncat-o de la mine

și-am fost cuvântul pildei
așteptând să trec pragul buzelor
dar ceața m-a cuprins
valurind sunetele
până la estompare,
și până la arderea de tot
eram în atât de multe cuvinte
că mă și mir cum de nu mi-am ajuns

de la iluzie cernută-n aburul amiezelor
până la inconsistența cenzurată,
am ajutat lumina să taie poteci în carnea întunericului
despărțind tăcerile de cuvinte
și pentru că potopul acoperea uscăciunea
am aruncat ancore și catarge
și-am ales ultimul drum
căutând limanul