și deși
fracțiunea de secundă dă miliarde de semnale ale plecării iminente
iată-mă încă aici învelindu-mi gleznele în țărână ca-ntr-o epidermă nouă
eu știu să parez
eu știu să dau mâna cu Necunoscutul
și nu nu mi-e frică nici altceva
nu am cu mine decât
mantaua din visul unor muguri
ecoul păsării pierzându-și aripile fără spaimă
felul acela în care veneau ploile în copilărie
trăsnetul rămânea undeva departe
(un efect episodic de scenă secundă)
mereu se întâmpla câte ceva un fel de minune
asta trebuie să fi fost privirea curată aruncând în aer
toate singurătățile tot pustiul toată moartea și
alergam alergam alergam
nici nu simțeam când pășeam în prăpastie
uită-te la mine
sunt încă vieeee