În orașul incandescent venea toamna
Nu anunțaseră nimic la radio nici în ziar
Nimeni nu avusese vreo intuiție sau poate că
Nimeni nu găsise răgazul să aprofundeze timpul interior
Nimeni nu se gândise că poți fi la un moment dat și altfel
Poate de vină erau luminile isteria vulcanului mistuind luciditatea
Hectarele de tinerețe împingând înțelepciunea în unghere
I-a prins într-o dimineață de sâmbătă
El alerga desculț boem și nevrotic își căuta șosetele bleumarin sau nu...
Ochelarii de soare jobenul și mapa...
Agenda supraîncărcată motivantă la maximum
Stânga-dreapta... dreapta... înainte... stânga-înapoi... dreapta-stânga...
Ea își pregătea următoarea reprezentație cu recuzita de rigoare și inima la discreție:
Mofturi suspine leșinuri iubiri năprasnice à la minute
Nu putea renunța la Dior nici la ziua prelungindu-se-n noapte nici la... nici la...
Nu știau a fi fără patima jocului de-a eternitatea
Se pierdeau în fumul cabaretului
Deveneau umbre umbre ale unor umbre
Moulin-Rouge-ul le invada dormitorul
Tahicardia pariurile cearcănele trădarea adrenalina nesomnul
Aruncau foc
Înnegreau ceruri
Păpușarii obosiseră funiile se erodau
Regizorul dădea semne de anxietate...
Au înțeles în cele din urmă: chiar venea venea venea!
Panicați s-au grăbit să aprindă felinare
Au jonglat cu artificii petarde incendii
Au făcut-o cu degete stângace și imaginații șubrede
S-au poticnit într-o beznă goală
Ea îi simțea respirația înjumătățită
Trupul alunecând în țărână
El îi pipăia ridurile canalele adânci devastând feminitatea
Au înțeles că e bun și neîntunericul unui opaiț
Că da chiar se poate muri de-adevăratelea
Au plecat cuminți strângându-se de mână