din șirul Fibonacci m-ai ales, un simplu număr
m-ai scos din rând fără să-mi spui ce rol mi-ai dat
și mai ales fără să-mi ceri părerea
mi-ai dat cuvintele și-n lume m-ai lăsat

vorbești în pilde chiar de lumea nu-nțelege
mă torni în litere și-alcătuiești cuvinte vechi dar totuși noi
mă semeni și dau roadă, când pârgul mă cuprinde
culege-m-or și vor păstra doar bob și boabă
cuvînt am fost și am născut cuvinte noi

când fiara vine și își face loc în lume
cu lacom ochi și mână hrăpăreață
adună pleava și o toarnă-n alte forme noi
dar totul se desface și tot ce-a fost rămâne
o simplă, spulberată, grămadă de gunoi

când zidurile pleacă și-și lasă rădăcina
crenelurile mai plutesc preț de-o visare
se strâng apoi în umbra înserării
și cad răpuse-n șiruri de silabe știrbe, goale