în orașul alb soseau îngeri
cu păr ondulat și flori între degete
se dezlănțuia lumina la debarcadere
păsări cu ochi de cer acopereau privirea
nu mai aveam loc între ziduri
tot împingeam tot împingeam
te simțeam în mulțime
pescăruș rătăcit în aripi grele
așteptând poate semnul și
desculță aș fi alergat peste toate fețele-acelea
peste scurtcircuite și not responding-uri
de n-aș fi știut
că mergeam cu spatele la soare
îngerii erau păpuși bolnave
baterii perisabile ale unor copilării (co)rupte
când au trebuit să pășească dincolo
la debarcader nu mai acostase de mult nicio barcă
diminețile ajungeau înserate