doar atunci
învăț să articulez și dincolo de vorbe
să cânt fără solfegii fără de profesor
să simt titanic să fiu să știu să rămân
nicicând lumina nu-nțeapă mai tare
în burta beznei dumnezeii nu dorm
se tot crapă ceva în clopotul sternului
aduc instrumente auxiliare programe
lovesc ajustez descopăr împing
mă trag din lichidul cleios ca din moarte
în podul palmelor roșii compun
mă dezlănțui
nu aud uși închise nici întunericul lor
e foarte probabil ca înăuntru hematiile să nu mai încapă
ridic ancore
din argintul viu al mateloților cu pipe lungi și duioase furtuni
dau click accesez depărtarea
am o funie lungă un fel de iubire fidelă cu țărmul
rostesc deschise silabele
de-acolo se derulează nestingherit totul