va veni o zi în care
vom fi mai ușori decât aerul

atunci
nu vom mai avea nevoie de medicamente
nici de nume
nici de chei
nu vom cunoaște teama

vom iniția Călătoria
mersul pe caldarâmuri din vid ca pe șosele metropolitane
Sentimentul va proclama open-space-ul
dreptul la suspendarea singurătății
unul și același chip muzical

atunci
nu vom mai avea nevoie de brevete
nici de constituții
nici de submersibile să ne scufundăm unii în alții
așa de transparente de vii ne vor fi inimile

văzută abstract aproape cosmic
tristețea va deveni marea iluzie optică
„o părere”
în tot acest timp
fericirea
– obiect concret din realitatea imediată –
ne va sparge omoplații
fără să ne doară fără să ne clatine fără să ne facă artrozici
de bunăvoie neputincioși
vom rămâne sub arpegiile ninsorii