Nu mai pot s-aștern pe coală
Gândăcei cu tâlc și rimă
Cum făceam cândva în școală
Și consider asta crimă.

Stau cu foaia goală-n față
Așteptând ca gândăceii
Să îi strice-acea albeață
Într-un fel mai acătării.

Dar nimic nu mi se leagă -
Parcă-s beat, parcă-s beteag!
Ea e albă și întreagă
Iar în mine-i vălmășag.

Unde mi-a dispărut muza
Ce-mi dădea brînci printre rime
Dăruindu-mi anacruza
Cu atâta ușurime.

Curgeau doinele-n pasteluri;
Imnuri deveneau balade;
Rimele, în multe feluri,
Fredonau formând cascade.

Și mă îmbătam cu vraja
Ritmurilor din cuvinte
Slobozite de sub straja
Paradisului fierbinte.

Dorul se-ntrupa în stihuri -
Nu-mi păsa de azi, de mâine! -
Și mă însoțeam cu duhuri,
Fără teamă și rușine.

Acum, stau cu foaia-n față ....
Văd în ea golul din mine
Cum se-nfoaie și răsfață.
Ei! … de asta, mi-e rușine!