Undeva,... pe-o masă, 'ntr-o seară,
Lăcrima o verigă de-argint
Cu singuru-i ochi și-mprejuru-i
Amintiri legănau suspinând.

Din genele ei se revarsă
Triste luciri de bilanț –
O rază de lună adastă
Uitată-n veriga de lanț.

E caldă încă și vie
Dar știe că mâine va fi
Doar veche și trist-amintire
A vremilor ce vor veni.

Simbol al ideii de sferă –
Ce vrea să-ntrupeze un tot –
Un tot ce-i de fapt o himeră
Pe care s-o-ngrop nu mai pot.

Uitată, în semn de adio,
Ai fost, verigă de-argint!
Prea trist-amintire-mi rămâi
Și nu știu cum să te-alint.

E noapte târzie și-afară
Se-aud gunoieri măturând...
Ei mătură-n liniște strada
Iar eu te mângâi și ...plâng.

Drag-amintire-mi vei fi...
Mă crede, prea trist sunt să mint.
Din tot ce-am avut, am rămas
Doar cu tine...verigă de-argint.