și totuși e martie...
vin ciutele albe pe rând să se-adape din palma crescută în ochiuri de ape
au mersul oval și tristețea prelungă
tăcerile negrele tremură gândul

ceva mai departe
în praful lui martie
o lume pestriță brevetând gravitații
... atât de reală așa de cochetă
tramvaie oloage canceroasele pet-uri

la un capăt sunt eu

mă ține aceeași cortină cumva camuflată și
caut tărâmul în care
durerea se face lumină se face aproape când
rana mă crește
am numai o zi...
și totuși e martie...