flori de colț albastre
în alt colț de lume
împânzit de astre
ce încă n-au nume
unde calde gânduri
respirând gălbui
zâmbesc printre crânguri
nimănui, oricui

luna în văzduhul
molatic apune
ațipește vântul
pe crengi cu alune
înnoptează pleoape
peste ochi greoi
clipocind pe-aproape
un lac în zăvoi

pași se pierd în zare
foșnind prin hățișuri
străbătând hotare
adulmeci adâncuri
șoapta amorțește
pe-un mugur de nai
suav încolțește
al miezului grai

rădăcini de suflet
care cresc din tine
ies într-un răsuflet
din desiș de sine
vietăți măiastre
cu surâs bălai
flori de colț albastre
într-un colț de rai