Meandre 84-Pe cât posibil pe fostele amplasamente...

Mihai și Teodora au hotărât să lase orașul în urmă, să-și facă o casă pe pământ, la mogoșoaia, pe cei 5000 m.p. de pe marginea pădurii.Chiar dacă de pe terenul pe care-l aveau în câmp nu au reușit să recolteze mai mult de o căruță cu porumb știuleți, nu s-au descurajat.
Restul porumbului fusese furat de verde din interiorul parcelei de peste un ha., lăsând ne furat porumbul de pe margini, pe câteva rânduri.
La regiment se casaseră câteva autospeciale și din dezmembrarea lor rămăseseră niște caroserii din lemn, închise etanș, cu ușă. Mihai a făcut un raport solicitând cumpărarea unei caroserii, caroserie în care aveau să locuiască o iarnă, până aveau să termine casa.
Apartamentul din Drumul taberei nr.20 îl vânduseră și cu o parte din bani cumpăraseră un alt apartament mai mic pe care l-au închiriat, mobilat cu mobila din vechiul apartament.
Teodora a făcut raport la unitatea de construcții unde lucra, solicitând cumpărarea betonului necesar pentru toată casa. Părea convenabil ținând cont de faptul că stația de betoane era la mai puțin de trei km. față de construcția viitoare.âMihai ceruse obținerea unui certificat de urbanism în vederea obținerii unei autorizații de construcție a unei locuințedar primarul Tănăsescu i-a spus că terenul este în categoria arabil și că nu o să-i poată da autorizație pentru casă.
-dar dacă vreau să-mi fac sediu de fermă, se poate? În Bărăgan, pe ce bază au fost ridicate sediile de fermă?
-Vii cu proiectul pentru adăpost animale și sediu de fermă și vorbim! Sau dacă ai pile la Primăria Capitalei, la primar, îl faci intravilan.
Grijile, multe și diverse îl făceau pe mihai să-și abată gândurile negre de la faptul că fiica lui îl părăsise.
Teodora îi stimula toate aceste porniri care aveau menirea să-l abată de la depresia ce se profila.
Mihai și-a dat seama că primarul bucureștiului era un fost coleg de școală generală, cu un an mai mic. S-a înscris în audiență și a și fost invitat.
-Să trăiți, domnule primar!
-Să trăiești, băi Mihai!, ia spune ce problemă ai?
-Băi, băiete, am 5000 m.p. la Mogoșoaia, lângă centură. Nu pot să-mi fac casă că Tănăsescu zice că e arabil . Poți să mi-l faci intravilan?
Primarul s-a uitat pe harta uriașă din spatele biroului.
-Ia arată-mi, unde e terenul1
Mihai i-a arătat, primarul a sunat secretara cerându-i să-i aducă registrele cu procese verbale și cu hotărârile de consiliu general.
A răsfoit paginile cu atenție și i-a spus cu un zâmbet:
-Băi, Mihai, nimeni nu este incoruptibil numai că prețul meu este mare.
-Spune o vorbă!
-Păi....la 5000 m.p.....dai și tu 1000 de dolari și-ți dau adeverință pe loc, cum pui banul jos.
-Bine, lasă-mă să văd ce și cum fac.
-Când ai banul, vii și rezolvăm.
-Păi , nu e riscant?
-Nu, bă! Am loc la finele fiecărei hotărâri și proces verbal să scriu ce vreau eu. Procesele verbale sunt scrise de mâna mea.
Mihai făcuse proiectul pentru adăpostul de animale așa că a mers la arhitect să modifice proiectul, în sensul că, amprenta la sol rămânea nescgimbată, așa cum era în certificatul de urbanism dar trebuia să facă o altă împărțire a spațiilor interioare.
Chiriașii din apartamentul nou-cumpărat plecaseră așa că Mihai a cumpărat un ziar cu anunțuri, căutând chiriași.
A găsit un anunț convenabil, a sunat și a stabilit o întâlnire cu potențialul client.
La întrevedere, surpriza a fost de proporții când a văzut că potențialul chiriaș era un japonez.
Ishi, că acesta era numele său, era proprietarul unui computer miniatural cu ajutorul căruia putea comunica în câteva limbi, prin traducere coerentă, doar apăsând tasta cu drapelul țării în care dorea traducerea. Mai avea un calculator-ghid, prin care fixa limba de comunicare și apoi putea beneficia de expresii standard în genul: doresc să mănânc, doresc să dorm, caut hotel, , doresc să merg la gară, la aeroport etc. Ca ulterior, în situația dorită să aibă acces la alte câteva expresii necesare.
S-au înțeles la preț, Ishi a plătit pe trei luni în avans, Mihai i-a dat cheile și a plecat.
Din când în când , Mihai mai trecea pe la apartament să vadă ce se mai petrece și să vorbească cu Ishi.
-Tu de ce ai venit în România?
-Să văd.
-În excursie?
-Nu exact în excursie. Am venit să prospectez piața.
După câteva minute de tăcere Ishi i-a arătat ecranul calculatorului din care Mihai a înțeles că Ishi va pleca o săptămână în Bulgaria.
Japonezul era foarte mirat de prețul foarte mic la orez în România. Nu putea înțelege de ce este prețul așa de mic dacă românii nu sunt producători de orez. Hrana lui zilnică era pe bază de orez, diferite tipuri de orez, la care adăuga tot felul de legume și o gamă extraordinar de variată de sosuri și mirodenii.
Tot bagajul lui consta în două perechi de blugi, o pereche de adidași, șase tricouri și un impresionant cuțit de vânătoare, a cărui lamă rivaliza cu un brici.
-Ce meserie ai tu, Ishi?
-Sunt inginer.
Unde lucrezi?
-La Toyota.
-Ce lucrezi acolo?
-Calculatoare.
Din discuțiile purtate cu greu, mihai a dedus că bani pentru a trăi în Europa primește de la sora lui care era studentă și de la un frate , polițist.
După câteva luni Ishi a decis că se va muta într-un sat pe lângă Arad.
Greva mamut a ceferiștilor, întinsă pe câteva săptămâni bune, dublată de creșterea rapidăa prețurilor a făcut ca banii cu care fusese achitat integral betonul pentru întreaga casă, să nu mai fie suficienți decât pentru o cantitate sub jumătate.
Iarna petrecută în caroseria din placaj a autospecialei casate, i-a făcut pe cei trei, Mihai, Teodora și Mona să fie mulțumiți față de alternativa cortului în care locuiseră până în octombrie.
Faptul că reușiseră să-și tragă curentul electric la un tablou tip organizare de șantier a rezolvat cumva problema iluminatului și a încălzirii.
Aeroterma era prnită fără oprire pe timpul nopții dar pe timpul zilei frigul devenea insuportabil. Pesub saltelele întinse pe podea se forma un condens care păstra o umezeală excesivă în aerul din interior.
Odată cu venirea primăverii, Mihai s-a apucat să înlocuiască pomii fructiferi din curte care fuseseră furați în toamnă, smulși din pământ când ei nu erau acolo, sau a celor roși de ieprii înfometați.
Într-una din zile, venind de la serviciu, Mihai a găsit în curte o vacă ce-și târa lanțul lung, în timp ce păștea legumele răsărite.
Mihai a legat vaca de un stâlp și a început să muncească așteptând să apară stăpânul.
Nea Ion, un vecin din capătul străzii Poligonului, un bătrân alb complet, cu sptele adus de atâta muncă , a apărut lângă gardul mic, fprmat din elemente de schelă.
-Bună ziua1
-Noroc, nea Ioane!
.Dom căpitan, aia e vaca mea...
Mihai, nervos de stricăciunile pricinuite, s-a răstit la bătrân:
-Bre, dacă nu ai grijă de vacă o să ți-o fure hoții, ca să nuspun de stricăciunile care le face. O s-o duc la primărie să plătești gloabă.
Bătrânul basarabean, scărpinându-se-n cap, a răspuns domol:
-Păi spune ce pagubă și oi plăti.
Calmul bătrânului, cununat parcă cu eternitatea, părea din altă lume. Mihai s-a înmuiat și i-a spus:
-Ia-o, bre și ai grijă pe viitor și, ca să nu zic că nu m-ai despăgubit, dă și mata niște vin, ca plată.
Bătrânul s-a întors după vreo jumătate de oră și spre surprinderea lui mihai , a venit cu o găleată cu vin.
Mihai continua munca de pionierat, pe câmpl gol. Măsurând perimetrul proprietății a calculat că-i sunt necesari 47 de stâlpi de beton pentru susținerea plasei ce avea să protejeze proprietatea. A cumpărat stâlpii, i-a adus acasă și odată cu ei plasa necesară. Stâlpii de câte 2,80 metri fieacare au fost cărați cu spatele la fiecare dintre cele 4 de gropi săpate, apoi Mihai a cărat, pentru fiecare groapă câte o roabă cu pietriș și câte o roabă cu spărtură de beton. A așezat stâlpii în gropi, i-a așezat la nivel și a întins o sfoară pntru a putea pune plasa drept.
Munca fizică, istovitoare, desfășurată până noapteea-târziu, îi istoveași îi mai alunga gândurile care roiau cu și despre Floricica.
Cele două săptămâni de concediu -au fost suficiente să termine gardul și să facă un adăpost pentru animale. Ușile uriașe recuperate de la fostele grajuri de cai de la demolările de la casa republicii , au slujit la a confecționa podelele grajdului.
Într-o zi, după ce se salutase cu nea Ion care-și priponise vaca pe lângă gardul lui, a apărut un funcționat de la primări, unul care pe vremea lui ceaușescu fusese condamnat la locul de muncă și acum se ocupa la primărie de registrul agricol.
-Bună ziua. A spus domnul primar să mutați gardul spre câmp cu circa zece metri.
-Pentru ce?
-Între terenul dumneavoastră și pădure trebuie să se facă un drum așa că va trebui să trageți gardul.
Mihai nu apucase să întondă plasa dar și așa, munca de a monta stâlpii fusese în zadar. Mai mult de jumătate dintre ei a trebuit să-i mute.
Intrigat de această hotărâre, mihai a pus întrebări pe la vecinii din capul străzii vecine.
Așa a aflat cum s-a născut noua stradă, strada Muzelor pe care urma să-și facă o casă, casă care și-a schimbat numărul poștal din Strada Șoseaua București-Târgoviște nr.17A, în strada Muzelor nr. 15.
Între strda Basculei și strada Poligonului era un teren de câteva hectare, teren despre care toată lumea știa că aparținuse familiei Stoinescu, teren pentru care motenitorii depuseseră cerere de retrocedare. Primarul, doctorul tănăsescu, le-a cerut de la obraz 5000 de metri din proprietatea lor pentru că el avea o obligație de onorat. Terenul solicitat se afla la stradă iar familia Stoinescu, revoltată de atâta tupeu, a refuzat. Primăria a tergiversat punerea înposesie și întocmirea actului de proprietate iar familia Stoinescu s-a adresat justiției.
Între timp , din ordinul primarului, proprietatea Stoinescu a fost tăiată în două de un drum care unea cele două străzi și bună parte din terenul dinspre calea ferată a fost pus în posesie la intermediari, parcelat vândut și s-au emis autorizații de construcție.
La tribunal primăria a invocat articolul din legea 18 care prevedea „pe cât posibil pe fostele amplasamente. „ Printre alte argumente a figurat și acela că doar nu era să dea casele oamenilor jos și că o să-i dea terenul cuvenit, dar în altă parte.