meandre 86- eu sunt curvă bătrână...


În iarna care era pe trecute Mihai mersese de mai multe ori la pescuit, la opcă. Într-una din zile , privind spre proprietatea generalului cu pădurea, a constata că hoții îi furaseră gardul dar și câinii aceia urași, dogi arlechini.
Mihai a plecat în oraș să se întâlnească cu Floricica. La colțul străzii Râul Doamnei Mihai a revăzut-o pe Mariana care ținea fata de mână.
-Sărutmâna, mulțumesc că ai adus-o pe Floricica.
-Niciun mulțumesc. Þie nu ți-e rușine? Te limitezi la o pensie alimentară dar un copil nu se crește numai cu atât. În afară de ce te obligă legea tu nu faci nici măcar un gest.
Mihai a rămas împietrit în fața unei asemenea agresiuni pe care o considera nemeritată. Îi trecea prin minte să-i reamintească episoadele de la Lupeni, când nici măcar pensie alimentară nu plătea și în plus tot el plătea chiria și întreținerea la casa lor. Nu lui îi trimiseseră reclamație launitate că era restanță la întreținere? Până la urmă nu era corect să poarte o asemenea discuție în prezența fetei.
Ea a continuat:
-Îi faci curul mare ăleia și copilului ei dar la copilul tău nu te gândești. Ce, l-am făcut singură?
Mhai tăcea și nu avea replică. Floricica refuza tacit să-i dea mâna iar el a îndemnat-o:
-Hai, dă mânuța la tata și hai să ne plimbăm.
-fata nu merge nicăieri cu tine. Cât timp nu te porți ca un tată fata nu va mai merge cu tine.
Răbdarea lui Mihai luase sfârșit.
-Floricica, ia spune mamei, are dreptate? Ia spune-i , cine ți-a cumpărat rochița și hăinuța de pe tine? Ia spune-i cine ți-a cumpărat pantofiorii din picioare+ ia spune Mihaelei câte păpuși și alte alea ți-a cumpărat tata? Tu ztaci ca și când cele spuse de mama ta ar fi adevărate.
Mihaela, surprinsă, a întrebat-o:
-Ia spune, cine ți-a cumpărat astea? Eu am crezut că ți le-a cumpărat bunică-ta.
Fetița își privea tatăl cu ură și tăcea.
-Dar costumașul ecosez îl știe Mihaela? Dar bucătăria pentru păpuși, gentuțele, trusa de baie?
-Despre ce vorbești. Eu nu am văzut așa ceva.
-Întreab-o!
Fetița tăcea, apoi s-a smuls din mâna mamei și a fugit acasă.
-Mihaela, dacă tu ca mamă nu ai văzut lucruri noi în garderoba fetei , ai o mare problemă și cred că nu ești potrivită pentru a o crește.
-copilul a vrut sîă stea unde îi este mai bine1
-Fetița asta va crește într-o familie cu patru generații de femei singure. Nu va avea modelul unui cuplu soț-soție. Va avea mari probleme în viață.
-Bine mă, teligentule, dacă erai așa deștept acum erai maior. Abia ai scăpat de pușcărie că i-ai mințit pe procurori. I-ai prostit și pe ăia cum ai mințit pe toată lumea.
Mihai s-a întors și a plecat cu inima grea. A oprit mașina pe marginea drumului și simțea de parcă ar fi primit o lovitură de ciocan în piept și în stomac. Nu avea aer suficient și gheara aceea de țel își făcea de cap.
În cele din urmă și-.a revenit și a plecat spre Mogoșoaia. Lacrimile îi întunecazu privirea dar el a rămas în spatele altei mașini și-și lăsa lacrimile să curgă în voie. „Lacrimile bandajează sufletul!„
Trecuseră câteva zile în care mihai a dorit să vorbească cu floricica la telefon dar aceasta îi închidea telefonul....
Intrase O.S.U.. Nu se anunța o zi deosebită față de altele la fel. Nici pe timpul nopții nu se petrecuseră evenimente deosebite.. Dimineață, după ce dăduse onorul comandantului cu garda, se pregătea de ieșirea din serviciu.
Mihai scria procesul-verbal de predare-primire a serviciului și aștepta să coboare colegul care plecase la birou să se schimbe în hainele pentru serviciul ordonat.
S-a auzit o bătaie în ușă.
-Da, intră!
-Domnule căpitan, vă rog să-mi permiteți să raportez!
-Da, gornist, ia spune!
-M-a trimis dom maistru de la blocul alimentar ca să vă anunț că a refulat canalizareaîn bucătărie.
Mihai a lăsat ajutorul ofițerului de serviciu la cameră și a plecat la bucătărie, în fond era șeful serviciului alimente.
O duhoare îngrozitoare inundase bucătăria iar pe jos materiile fecale se împrăștiaseră.
În acele momente sergentul de serviciu ridicase alimentele pentru masa de prânz, de la depozit, și le-a adus în bucătărie.
Maistrul militar bucătar stăteacu un prosop la nas.
-Mamă, ce pute! Puneți alimentele pe plită și puneți mâna să scoatem căcatul de aici.
Mihai, cu o voce autoritară, a preluat comanda:
-La loc comanda! Luați alimentele și le duceți imediat la camera de prelucrare a zarzavaturilor. Nici măcar un om din grupa de serviciu nu va pune mâna să curețe haznaua!
Ieșiți din bucătărie, vă spălați bine pe bocanci și pe mâini, dar cu săpun, și așteptați afară. E clar?
Apoi Mihai a plecat cu pas întins la comandant ca să-i raporteze incidentul.
-Domnule colonel, canalizarea a refulat în bucătărie. Vă rog dați ordin ofițerului cazarmar să-și ia echipa și să ia măsuri pentru curățare și desfundare a țevilor.
-Căpitan Mihăilescu, iei grupa de serviciu de la bucătărie și te ocupi personal de problemă.
-Domnule colonel, avem ofițer specializat și grupă de cazarmare și în plus, grupa de serviciu nu are voie să se atingă de chestii care ar putea duce la infestarea hranei.
-Domnule căpitan comentezi ordine pe care ți le dau eu, colonelul Surdu? Executarea!
Prin fața ochilor lui mihai se perindau cu repeziciune o mulțime de situații în care primise ordine ilegale sau abuzive în toată cariera lui militară.
Toate abuzurile și nedreptățile la care fusese supus i-au mărit pulsul și tensiunea i-a împurpurat obrajii.
Mintea s-a întunecat pentru o clipă și mâna a plecat spre tocul pstolului având un singur țel:
-Împușcă-l pe nemernic!
„Și dacă-l împușc, ce? Va veni alt dobitoc. Dacă aș avea certitudinea că întregul sistem se va schimba poate că ar merita sacrificiul unor ani grei de pușcărie dar sigur nu se va schimba nimic! „
Peun ton suspect de calm , Mihai a răspuns:
-Să trăiți, am înțeles!
Mihai a ieșit din birou și s-a oprit pentru o clipă să-și liniștească gândurile. Comandantul a ieșit în urma lui:
-Mihăilescule, nu faci schimbarea și nu pleci acasă până nu pui lucrurile în ordine, e clar?
-Da, să trăiți!
Cu o presiune enormă în creier , Mihai a plecat spre blocul alimentar. Pulsul îi bătea nebunește în tâmple și în creștet...
Bucătăria a redevenit funcțională, Mihai a dat ordin să se spele cu sodă caustică pe jos și apoi a mers la schimbarea serviciului.
Comandantul i-a lăsat pe cei doi în birou și a plecat la bucătărie în control, apoi s-a întors și a permis schimbarea.
Pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură, bătrânul Fiat 850 nu a mai vrut să ajungă acasă, oprindu-se la câteva sute de metri de cazarmă.
Militarul, obișnuit cu marșurile, a luat-o pe jos spre Mogoșoaia. Nu mai erau decât șase km. Din când în când făcea semnul universal al autostopiștilor dar gestul era făcut reflex, fără speranță. Se grăbea pentru că trebuia să dea de mâncare la animale, să mulgă vacile, să ducă laptele la centrul de colectare și să se ocupe de grădină.
Tot făcând semne cu mâna , o mașină cu un cuplu de bătrâni a oprit.
-Vă rog să mă luați până la Mogoșoaia pentru că mi-a rămas mașina în pană.
-Urcați.
Mihai le-a spus pentru ce se grăbea iar bătrânii, plini de amabilitate, nu l-au lăsat să coboare în capătul străzii ci l-au dus până la poartă.
Mihai a dorit să plătească dar bătrânii au refuzat categoric. Au schimbat numerele de telefon și la plecare, bătrânii i-au invitat pe la Cocani, acolo unde își construiseră o căsuță pentru vară.
Teodora îl privea îngrijorată , după plecarea bătrânilor.
-Mihai, ce-i cu tine? Ești prea negru la față.
-Nu știai că țiganii sunt negri de felul lor?
-Hai. Mă, lasă gluma că nu o spui tu, cel glumeț, încerci să te ascunzi de mine. Spune-mi ce s-a întâmplat?
Mihai i-a povestit cu lux de amănunte cele petrecute și apoi a rememorat cu voce tare hoțiile de la Mihai bravu, dosarul penal, șantajele la care fusese supus de către colonei ca să-ș retragă plângerea împotriva ministrului, , falsurile din fișele medicale, faptul că au vrut să-l scoată nebun, mizeriile de la Lupeni...
-Teo, te rog dă-mi o oală albă de hârtie, un A4 și un pix.
Mihai a așezat coala în fața lui apoi a tras pe verticală o dungă, de sus și până jos, pe jumătatea paginii apoi a făcut același lucru pe orizontală. Coala alb era împărțită în patru dreptunghiuri egale.
-Teodora, ce vezi aici?
-O cruce mare!
-Doamna contabilă, privește atent!
-Pare o balanță contabilă cu debit și credit.
În partea de sus a paginii , Mihai a scris cu majuscule MILITAR iar la mijloc, sub prima inscripționare, a scris: CIVIL. Apoi în stînga a scris: BUNE iar în dreapta a scris: RELE.
-Hai să facem nițică contabilitate, vrei? Hai să completăm căsuțele și apoi să vedem ce iese.
Teodora intrase în panică dar a intrat în joc , întrebând:
-De ce facem asta?
-facem o analiză corectă să vedem ce iese și să decidem amândoi dacă mai rămân sub drapel sau nu. Azi îmi venise săî-l împușc pe colonel după mizeria aia.
Pe coloana de bune, la militar, au înșirat: salariul,, hainele de serviciu gratis, medicamentele gratuite pentru el și copii, respectul societății pentru haina militară, la pensie va avea o pensie bună, un loc de veci la deces la Ghencea Militar. Tot pe zona de militărie , la RELE au înșirat: speran'a de via'[ a militarilor de 54 de ani, stresul artificial care putea să ducă la infarct, comoție cerebrală și posibilitatea de a ajunge un paralitic într-un scaun cu rotile.
Mihai a coborât pixul ca să completeze și zona de civilie.
La capitolul BUNE, Mihai a așternut cu scris cursiv, cu litere excesiv de mari: speranța de viață peste 65 de ani, lipsa stresului din viața militară.
La capitolul RELE au fost menționate: pensionarea la o vârstă mai înaintată, o pensie mai mică, un loc de muncă mai puțin sigur.
După ce au terminat de scis, cei doi priveau atent pagina cu crucea aceea mare care putea fi marea răscrucedin viața lor.
-Tată, am nevoie de tine întreg și bătrân. Chiar dacă vor fi bani mai puțini să ne amintim , când ne-o fi mai greu, vorbele tale: eu sunt curvă bătrână, nu mă sperii de pulă mare!