mai apoi
iarba mea a crescut liniștită
neranchiunoasă și oblică
fără durere unduindu-se
așa deprinsese pesemne
de la sora ei geamănă
din peisajul iscat de Copil
într-un bloc de desen verde
în dimineața albastră
peste soare s-au așezat geometric
puzderie de cântece puzderie de mâini
păsări litere
mirosea a proaspăt tipărit
biblioteci nesfârșite invadau
interiorul dărăpănat
ridicau poduri
cuvintele nu lăsau liber pentru gol
și Mama era la locul ei
în bătătura largă-largă
într-un veșnic început
(doar eu în nepriceperile mele diurne
mă oprisem la alte porți)
sufletul meu era tot o iarbă
iscată fragedă în același vis roz de Copil