agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-16 | |
De ce
blândul meu, lașul meu, unicul meu rege al canapelelor pătate de buze, al cafelelor niciodată sorbite încet negustate domol, cu vârful limbii, de ce m-ai lăsat pustie? Știi, de când te-ai dus pâlpâi încet și sunt stângace iar lumea-o las să creadă că viața-mi aparține și râd, oh Doamne, râd când ciobul lor sculptează-n mine sunt scamatoarea lor și-a ta, m-am antrenat atât amar de ani să-mi vălui neputința și-n ochi să-i las să-mi vadă doar credința! Ce bine e, mă ghemui lângă rug v-am mai trădat o dată, fără jug și fără coasă, fără plug nici n-am avut vreo graniță să sar nici un porumb, nici un mărar atâta treabă doar să stau în lume dreaptă și să râd când sufletul mi se ascunde hâd într-un trecut tăcut și mut ce nu se mai clintește, ca și când nici n-ar fi început o epopee veche, rea numele tău în lumea mea de-atunci tot rup cu dinții din trecut și numele și gândurile ți le smulg și le frâmînt aici, pe jos, nu-i loc de trecători numai culori, numai miros de rai să vrei să mori Doamne sub mâna ta fac valuri, sub poala mantiei aș vreau să-ți stau, să strig!!! Însă mi-e frig eu nu știu să-mi înec trecutul în formol iar tu ești gol, ești gol, ești gol tu, pruncul meu cuminte ca nici unul tu, numai tu, rătăcitorul meu numărul unu
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate