Dumnezeu a rânduit lumea cu rosturi și pe mine cu un rost
despărțindu-ne drumurile așa cum se desparte carnea de os
cu sânge și multă durere
cum numai rugul aprins mai gustă din dulceața ofrandei

tăcute sunt diminețile în care cuvintele mă pătrund
sfâșiindu-mi sufletul a chemare
voi aveți toată poezia lumii iar eu nu mă am decât pe mine
abandonat într-o așteptare mai lungă decât toată apocalipsa

dincolo de nori în marea sală a cerului
cuvintele s-au întrunit să dezbată ultimele rime încrucișate
dar versurile albe protestează și părt(!)ăsesc marea sală
vă rog, plouați-mă cu toată libertatea voastră

e toamnă iar și o castană, șăgalnic mantia de țepi desface...