Cândva
învârteai un țiclin ca pe un condei
în scoarță de nuc încrustând
trandafiri albi cu margini de fum.

Îți prinseseși pe degete brățară de aur
să-ți potolești foamea
să-ți ostoiești setea.

Cămăși dantelate
se mulau grațios pe trup de silfidă.

Nu puteai opri zborul clipei
toanele vântului nu reușeau să te frângă
și nopțile,
cei mai buni sfetnici
risipind osteneli.
...

Ți-au retezat brațele înainte de vreme
și deși nu s-ar zice
ești
un fel de paria
acceptând pumnul de mană și-un pește
din mâna pe care-o hrăneai.
Atât.

Vai și iar vai,
celor ce urma îți calcă...

29-04-17