nu nu voi comite niciun act eroic
nicio revoluție în minutele următoare
nici măcar o pagină de antologie privată
am să stau aici la discreția clipei
să se folosească de mine ca de recipientul perfect
o să mă usture o să mă umple o să mă doară...
o să mă golească... o să rămân
modelul supus asumându-și servitutea
de dragul artei al sentimentului acestuia pe care
l-am văzut prima oară dintr-un
tramvai
și era aglomerație
oamenii purtau arme
în loc de ochi
atâta grabă în a-l expedia
pe Dumnezeu
pulsul meu s-a oprit
a început să bată
într-o stație goală
într-o mie de spații deposedate
o păpușă dezbrăcată își flutura franjurile
deznădejdea din plastic
un balcon deplin de mușcate i-a făcut loc în viață
mi-am recunoscut mâinile dintr-un cosmos întreg
erau palide prelungi parfumate erau ale mele
în ce credeam eu? în ce credeam?
în formele acestea în sufletul din lăuntrul lor
nu voi comite niciun act eroic nicio revoluție
nici măcar o pagină de antologie privată
pentru asta e nevoie de acea unică trăire
care să te acapareze să nu-ți mai dea drumul
până la supunerea contradicțiilor
până la înființarea munților și luarea chipului
să o simți în gustul mărului al hainei pe care o alegi
în toate cuvintele acestea colective devenite dintr-o dată
posesiune individuală
în propriul sânge să o simți
în felul în care dai drum apelor
... un străin atinge o poartă
începe să vină un anotimp
alergi să-l întâmpini
și trăirea ta ESTE!!!