lumânare aprinsă
pe pat de cuvinte mut doarme omul
ruga a început demult

numai pasărea liberă-și desface aripile
cântecul în glonț aninat culoarea sângelui o poartă

reaprinsă candela
irizații risipește
tăcerea mamei tăcerea copilei
ochiul de vultur și trosnetul mobilei de nuc

câteva inele și chipurile abia schițate
de la capătul patului părinților
zâmbet din copilărie păstrat în nervuri de viață
tot nuc? tot. nuc.

strâng pleoapele și ascult
tot joc? tot. joc.

vârste

Anne Marie Bejliu, 10 noiembrie 2017