știu cum se simte nimeni perfect în singularitatea lui
ca un maidanez care piere pe stradă fără dorul agățat de el
știu cum nimeni tânjește după joaca de-a ființa
după inexistența la poker cu cineva
pierd timpul
mă iartă Dumnezeu
înainte de moarte

o mască de nimeni perfectă detașată deraiată de adulmecat
iubesc infinit dacă privești
dacă recitești
ochi maidanezi
voi spăla doar vasele mele de sânge cu un jet vinovat de lacrimi
voi ajunge să respir ca o mumie
de maidanez
cu fața trasă dezumflată goală de durerea impurității

am doar golul din stomac când scriu
în rest nimicul îmi îmbrățișează formele îmi umflă venele penele
existate când sângele mi-a clocotit în brațele unui plin pur
universal
dezintegrează cauterizează moartea
în cuvânt