Pe unde mai călătorești,
Prin ce vitralii dai fior,
Prin ce tărâm umblii în carte,
Cu glasul tău interior?

Din ce grădină-ți iei parfumul,
Ce gânduri dai largului tău
Și duci identitatea-n rama,
Din viul facerii-n tablou?

Se-aprind făclii în negre racle
Și chihlimbare-n văi celeste,
Când călătoru-i scufundat
Pe-a sa chemare de poveste.

Peste cărări neprihănite
Duci unduita ta hipnoză,
Și anii-n vis te păstoresc,
La geamul vieții tale, roză.

Tânjesc din curgeri roi de simțuri
Și viața spre faguri de miere,
Priviri tânjesc după priviri
În raiul lumilor de sfere.

Flori albe-n ani te-au sărutat,
Purtând mireasma de-anotimp,
Îți cântă zei, gustând obrajii,
Refrenul somnului în timp.

Pe unde mai călătorești,
Când ochii-s sărutați de îngeri?
Prin geana nopții strălucești,
De-ai raza inimii-n convingeri!