îmi vin în minte cuvintele:
femeia pe care mi-ai dat-o să-mi fie,

de pe hainele lăsate pe sârmă,
ploaia
seamănă a ceva periculos
gata să schimbe firescul iubirii.
mai mult decât dragostea mea,

cât adevăr în cuvintele:
nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.

acum toate lucrurile se roagă să moară,
de parcă s-ar scufunda într-o mare
pe care nimeni n-a trecut-o vreodată,
nu vin bărci de salvare,
elicoptere sau fonduri în stare să susțină efortul lumii
de-a nu uita,

uneori
suntem așa de orbi, că nu vedem adevărul,
câteodată suntem atât de răi, că nu vedem
mai departe de noi,
alteori ne doare într-atât, că nu vedem când se crapă de ziuă,
iar de cele mai multe ori
ne îndrăgostim așa tare, că nu mai vedem ...