#

cer steril. măști de oxigen pentru aerul pur.
bucăți de șrapnel în care este expulzată frica,
în această dimineață, căzând ca o pătură neagră
peste oraș.

merg liniștită pe drumuri neumblate de nimeni. oamenii sunt vii.
unii frământă pâine și cozonac / îi văd în lumina
geamurilor încă aprinse.

în grădini nimic nu se mișcă. mașinile stau
aliniate frumos așteptând să le fie pornite
motoarele.

după nopți lucide și lungi am înțeles:
diminețile vin cu o anumită intensitate a lor care
te face străin. copacii stranii se îndepărtează de noi
un efect optic pe care doar saturația ochilor de la atâta lumină
îl poate induce.
și ce rămâne în urmă?

oameni așezați la mese întinse
oameni cu câini mici albi pe care îi plimbă absenți.
oameni cu peruci colorate pe cap pline de griji
și de gânduri.

spre seară după o zi îmbelșugată, toți ne punem măștile și respirăm.
cerul rămâne steril și gol.
dar noi încercăm să respirăm mai departe
cu inimile noastre - foițe de dafin aruncate în supe.

și florile copacilor pe care visăm că le vom vedea crescând
libere. miros de măr și iasomie.
in jurul nostru, perfuzii
și fiole de dor niciodată stins de copilărie.