Ploaie în București
pe fereastra dinspre curtea interioară
de la Universitate
porumbeii stau înghesuiți
pe grinda melancoliei.
Și memoria
E o streașină mucegăită a sentimentelor
Þinute la adăpost.

Ploaie fără infiltrări
de tristețe.
Corzi de vițe, agățate de tinerețe,
au înlemnit într-o vârstă
pe care nu o mai cunosc.
Muzica fiecărei corzi vegetale
care se răsucește în mine-
s-a pietrificat
și nu-și mai revine.

Ploaia verticală
moștenește moleșeala leneșă a cerului
pe care îl lasă în urmă.
Fără direcție
Mă pierd în oameni
Prin intersecție.