Peste gene cântă-n bioritm drumeața,
Creionându-și raze abia dezmorțite,
Vorbe se dezmiardă și cască grăbite,
Ochii îi sărută, blândă, dimineața.

Te iubește neamul, glăsuind lumește,
Intonează păsările în pupila-albastră,
Cântecul idilei susurând clipește,
Savurând bemolii cu orchestra noastră.

Viața iarăși curge, despletindu-și flerul
Din lumina-adâncă în văzduhul ceții,
Minunea-amoroasă înroșește fierul,
Pe jurnalul frunții descrețindu-și feții.

Prin altaruri ziua se-ntinde în gând
Și-o cafea cu vise-n aburi dezlegând!