da, ea își luase zborul undeva departe și părea
că nu are mari probleme cu gravitația
nici cu iubirile ingrate
nici cu vreo interogație metafizică
nici cu răcirea intempestivă a sângelui
cu ironia sorții sau alte clișee...
nici cu el

o vedea pasăre cu ochii intrați în foc
(o nimica toată, o altă vocație de a ei!)
sufletul ei se mișca precum balerinul
(cineva o imortalizase)
hipnotiza frunzele și vorbea cu pământul
îl făcea ghem de mătase și-l purta
direct în inimă ca pe o povară dragă

fața ei: când foarte aproape / când foarte-cer

era sau nu era?! fusese?!

ea se auzea... se auzea... se auzea...

ca o silabă deschisă – clopot al dimineții
victoria feminină neclamată
atât de evidentă