fiecare zi pe care o trăiesc arată degetul
mijlociu
din mașina poliției,

soarele răsărise târziu,
de parcă aș fi căutat o scăpare,
n-am băut vin,
nu m-am atins de morți,
n-am îngropat argintul primit să fac aur,
acolo unde stâncile întâlnesc marea
juraților
nu le-am dat satisfacția să cred că sunt omul
care s-a îndoit că adevărul reclamă dorința
de-a afla
adevărul
nu înseamnă un act de curaj.

mi-am zis: dragostea nu are nimic de oferit
exceptând poezia;
după conversații sunt cel mai bogat,
dar iubirea se va termina în două feluri:
urâtă sau rea,
mă simțeam onorat să cuceresc lumea,
consideram unic faptul de a-i fura inima atunci când
mintea avea interese contrare ceasului
biologic.

m-am așezat să privesc,
viața își alegea victimele
deși moartea pretindea că-i va pune capăt.

aerul respirat de tine
devenise rece,
amenințător,
de parcă n-am fi uitat niciodată
disperarea de-a răni pe jumătate
ziua când Dumnezeu și-a pus încrederea
în mine,
omul bun la toate,
pe străzi

nimănui nu-i era permis să-mi atingă femeia.