cerul
este pe spatele munților
și în cascadele reci
curgând printre degete,
e timpul care-l calci cu aripile
când mori
dintr-o ramură tânără,

cerul
e în ochii mamei
și-n legenda lebedei
cu pene albastre

nu mă smulge din eternitatea aceasta
cosmică,
lasă-mă așa,
nor alb crucificat
în iarbă,
ori naște-mă într-o apă repede
apoi
rupe macii și aruncă-i în soare !

- Vino albastrule,
vino!