Din câte flori sunt pe pamânt
Ești floarea din inima mea,
Și nici o ploaie nici un vânt
Nu poate lua mireasma ta.

Aș vrea să am un cer senin
Și un apus ca-n curcubeu,
Să fie din nou sufletul plin,
Dar nu pierdut și nici prea greu.

O ură adâncă și prea deasă
Ce tot pământul a cuprins,
Chiar și speranța a fost ștearsă,
Demult și ea, încet s-a stins.

Noi ne luptăm cu viața întruna
Dar noi ne iubim, și cred,
Că vom învinge și furtuna
Și iubirea n-o s-o pierd.