Al șaptelea val

Îmbrățișați, în lumina roșiatică, pe malul mării cei doi își vorbeau, abia auzit despre iubire. Marea durere a omului viu. Briza și zgomotul valurilor le acopereau vocile răgușite Pescarul, doar el, martor a iubirii lor, visează iubirea ce-a fost.

pe valurile
mării în amurgul roșu
tăcute vâsle

La fereastra ce prinde o fărâmă de mare, ca într-un tablou de Monet, ea privește o lacrimă suspendată pe geană. E fereastra de la care cândva se puteau vedea doi îndrăgostiți pe malul mării. Doar pescarul, cu inima strânsă pornește în larg cu noaptea deschisă spre necunoscut.

noapte de vară –
vâslele împrăștie
luna pe valuri