Era dimineață întreaga zi
Îmi imaginam ce spune poetul
Într-o limbă pe care mi-aș fi dorit s-o cunosc mult mai bine
Dar înaintea mea nu era mai nimic
Privind albul așternut afară de pe geam

Cerul întunecat ne apăsa
Spre finalul frunzelor libere în adieri răcoroase
Acum prinse în gheață
Totul luneca spre alb, îngheț și întuneric
O dimineață ce așteptam să se transforme în lumină
Dar rămâneam prinsă în starea de somnolență

O pătură albă și rece
S-a întins peste acoperișurile zărite pe geam
Moment în care timpul îngheață
Și trăirile mele pentru o vreme
Nu se mai aud decât țipetele pescărușilor
Și ei au părăsit marea
La care nimeni acum nu mai visează