agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-12-02 | |
Cuvânt înainte
aripi de pământ aripi de cer aripi crescute din răni din carne din vânt toate se înalță într-un zbor fără țintă haotic pe sub coaste o armată de îngeri săpând un tunel între lumea de astăzi și lumea de ieri e tot o hărmălaie de zâne și viermi iar funia a înmugurit de veghe a moarte în jurul gâtului firav cineva s-a trezit din somn și a zis ăsta e Pic 1. Despre rostul lui Pic în lume e sigur Pic nici nu a existat a fost mai mult o zbatere în gol o eroare un ou de cuc ținut la subsuori de zâne și îngeri bețivi mai degrabă câteva cuvinte fără sens înfipte în tâmplă de vânt poate un suflet chircit a fost un fel de a rata o umbră rătăcitoare înspăimântată de fiare de știme de inorogi în zale într-un sfârșit cumva din greșeală ucis într-o noapte lipsită de har de singurătate de uitare chiar sub prunul bătrân uscat cocârjat sub ninsoare vremea lui Pic uitată în triste felinare 2. Nașterea și moartea lui Pic despre mine pot să spun că locuiesc în timpul satului meu aici dimensiunile au un alt rost sau poate nu există oamenii sunt altfel seamănă a păpuși mecanice și ei plutesc fără zgomot purtați de vânt peste livezile bătrâne duhnind a tutun a crâșmă a fântână cred că m-am născut într-un timp bramburit în căruță - mereu am spus că m-am născut fără voia mea că m-am născut din frică ca un coșmar teribil unde mama îmi murea cu uterul străpuns de un fus ca o lance de foc și scârbă de trăit am trăit în aceeași căruță cu aripi de lemn străvezii putrezite scoarțele se subțiau se înălțau îmi veneau peste umeri înlănțuindu-mă cu fier zborul îmi era scurt nici măcar o secundă mai mult o dorință acum știu deja că la moartea mea vecinii au să arunce cu pietre în căruță să-i spargă bucata mică de zare lumina ce încă persistă în felinarul de sticlă în ochiul de pisică fără motiv cam la un an primarul o să transforme căruța cu hamuri cu scoarțe cu oiștea de fier în casă memorială aici s-a născut a trăit a iubit și a murit Pic câtă stupoare cei care m-au lovit vor vinde bilete la intrare vor duce până și oiștea la fier vechi roțile căruței le vor vinde la piață în oraș unora care le vor atârna pe pereții sufrageriei zugrăviți cu sclipici fără să știe că în ele sunt închise cioburi din sufletul meu și că o să-i bântui ori de câte ori îmi va fi dor de mine sau voi vrea să scriu un poem despre cum a trăit și a murit Pic 3. Călătorul dintre morți - curățătorul nu știu cum dar m-am trezit zburând, așa, deodată de la moartea mea întâmplată către o altă moarte ce stă să înceapă zborul acesta ca o vibrație rece aripă de gheață se întâmplă numai în somn somnul acela care ține trei zile pe pământ în cer o veșnicie și unde tristețea din sufletul meu înflorește a lumină lumina e gândul lui Dumnezeu strălucind prin toți ochii lui îngerești curios e că nici nu-mi simt trupul trupul lumesc ce știu e că trebuie să spăl sufletele celor morți trei zile la rând mi s-a dat un burete și un fel de tomberon pe care îl împing din moarte în moarte din păcătos în păcătos dintr-un somn în alt somn și de pe pământ se aude cântând un vechi saxofon mai știu că toată suferința adunată din tot felul de singurătăți e în fapt smerenie și că trebuie să mă supun să îndur fără crâcnire fără să aștept vreun răspuns câtă tristețe poate să-ți încapă în suflet se mira cineva, uitându-se la mine cât pustiu câtă vină - unde sunt asistentele cu acele lor mov din care spitalul picura somn ce tragic sunau pașii lor pe holurile pustii femei croșetă cu părul trist împingând cu zgomot căruciorul șchiop cu aspirine feșe alcool destine și un creion altfel timpul îmi trece greu tot împingând tomberonul și zborul din suflet la alt suflet îmi e tot mai târșit mai obosit și lacrimile mi se preling grele de pe obraz în sicriul din lemn ieftin de brad 4. Iubirile lui Pic . Pic a iubit haotic încă de mic nici măcar atât nu a reușit să iubească până la sfârșit să fie bărbat să fie iubit până la moarte și asta îl face să sufere din dragoste și acum în casa de lut casa bătrânească de pe caisului doi vecinii se uită la el cruciș „uite cum îi fug moșneagului ochii pieziș” zic mai ales vecinele cu breton și batic de nu le-ar fi frică că-i fărâmă vreun os l-ar tăvăli un pic pe patul pufos pe patul de stele de iarbă de greieri voioși să zboare în înalt zborul acela proscris spre Marduk acasă planeta interzisă de atâta timp . să faci dragoste nu se uită zicea Pic e ca mersul pe jos urci în femeie ca în ceruri sfios apoi ne spunea povestea ceasului borțos ceas cu pendulă și-un cuc somnoros fluturi bolnavi ne loveau violent în tâmplă alteori curgeau lin peste curiozitatea noastră până când ne amorțeau maxilarele într-o uimire nefirească 4.1. Prima iubire a lui Pic . prima dragoste s-a întâmplat într-o vară august șaptezeci și patru după moartea stupidă a Mariei o fată frumoasă de optâșpe ani port și acum în suflet durerea tânjirea după ea revelația luminii pierdute realitatea crudă că n-am să-i mai simt respirația fierbinte pe umăr în palmă sânii mici abia înmuguriți gândul flămând femeie întâmplată plutind și ea se întrupa în mine pe furiș ca și cum deja se aprobase să fiu călătorul dintre lumi sperând până la sânge că ne vom regăsi soarele picura doar apă de ploaie parșiv ce festin miroseam a frică miroseam a vin până adormea și noi exaltam ca și cum moartea ne-ar fi murmurat cuvinte de dragoste șoapte de un timp ies la o țigară în parc braț la braț cu sora șefă șefă peste sufletele ostenite și de fiecare dată sângele meu se îngroșa ochii îmi străluceau pielea se albăstrea timpul abia de îl percepeam și se întâmpla ca de undeva glonțul de fier să se furișeze și să mă lovească-n sfârșit în tâmpla albită de timp 4.2. Chapeau bas unde în fața femeilor Pic își scoate pălăria abia după aceea își dă jos nădragii iar bucuria lui era imensă iubea altfel femeile cumva iar dorința cărnii aproape lipsea sufletul lui doar cenușă poate doar poetul din el era viu poate dar și el de la o vreme a cedat și-a dus talentul în munți și după un timp, alt timp a urmat mai crâncen corabia lui fără timonă a tot rătăcit nicicând ancorată nicicând fără vânt fantomă în ceață rătăcind spre nicio țintă spre nicio măiastră doar apă doar zâne bătrâne ridate mănunchiuri de raze tainicul rit misterul cântării etern visătoare adânc îngropată în palide viori în lumea lui, Pic tot preumblând femei îndurerate femei în rochii albe copii cu frunți stelare copii predestinați dorința sufocată în propria-i vină hei, nu aruncați cu piatra în el în blestematul de Pic născut în zi solară o zână încruntată crâncen a rostit Pic e lumină și atâta bucurie nu poate fi deodată transformată în durere în lacrimi în chin 4.3. A doua iubire a lui Pic câte suflete nepereche rătăcesc în ceață amețite de dor tot jinduind iubire pe când noi noi ne-am trezit deodată îndrăgostiți dragostea aia nebună mai știi, de cum am intrat ochii mi se lipiseră de privirea ta căpruie și ne-am cutremurat până în străfund și cum eram învăluiți într-un halou misterios și cum zburam cât de înalt zburam Doamne înlănțuiți flacără lumină pe deasupra invitaților tăi cum îi amețeam pe toți și cum cădeau secerați beți de iubirea și suferința noastră ne-am regăsit definitiv abia la prima îmbrățișare bărbat femeie - nunta sufletelor noastre și în același timp ne-am mântuit și pierdut apoi ne-am întrupat înfrigurați în ființa aceea stelară despre care am visat despre care au visat îndrăgostiții lumii a păcat ceva cumva a fost greșit ne-am zidit pe rând în piatră în cruci două umbre plutind în van nefiresc ca o corabie fantomă de ars am ars dintr-odată amândoi până la scrum și vom muri fără crâcnire și ce a fost dumnezeiesc în noi s-a transformat în zgură 5. Întunericul din Pic aș putea să-mi imaginez o fortăreață înconjurată de un șanț plin de flegme și unde multe nunți se vor întâmpla fiecare cu întunericul lor nuntașii se vor ascunde în mine și le voi simți durerea și focul din carne din oase din sânge într-un târziu vor flutura și se vor preface în îngeri îmi închipuiam că va veni timpul când voi putea schimba în profit întunericul pe lumină și că voi străluci de unul singur în isteria ce mă va cuprinde și unde îmi voi tăia venele apoi cu sângele gâlgâind din braț voi râde în hohote voi plânge câtă suferință poate duce Pic cu el se minunau vecinii știu doar că visam cum voi lumina așa cum luminează luna pământul și apele și cerul și vântul să-mi tot șușotească încă mai sunt |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate