de-ar picura puțină ambrozie din cer
și smirnă
pe umilință,
oamenii n-ar mai umbla cu capul în piept,
cheile lumii sunt undeva pe fundul
unui vulcan explodând,
e mai greu de a prevedea trecutul decât
viitorul,
prezentul e în stare de veghe,

mă chinuie un fel de iarnă,
ca o moarte lentă,
abstractă tortură,
ieșită dintr-o lungă agonie
a duhurilor nebune pe
pământul sterp și lacom,

aidoma norului
aş vrea să mă prefac într-un cal pe cer,
volatil,
să bat cu copitele aura sfinților,
să picure puțină slavă
și smirnă
pe capetele aplecate în
genunchi,
înainte de vremea
oaselor