Ce familie frumoasă ,
Doi părinți si trei copii.
Împărțeau aceeași casă
Și aceleași bucurii.

Mama le făcea de toate ,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.

Anii au trecut în zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Și tăticul a murit.

Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieții griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinși.

Trece azi și trece mâine,
Trec și luni și trec și ani;
Iar cei trei copii departe,
Între ei parcă-s dușmani.

Mama suferă-n tăcere
Numai ea și-a ei durere.
Are-o singură dorință
ÃŽnainte de a piere.

Și se roagă,ține post:
-Doamne,Dă-le Tu credință!
Dacă mamă bună-am fost ,
Așa ceva-i cu neputință!

Chinul mamei-i tot mai mare,
Boala este tot mai grea
Și-ntr-o zi de primăvară
Ea din viață se stingea.

Iată frații-s împreună
Dorința i-au împlinit:
-Draga noastră mamă bună,
După noi cât ai tânjit!

Și plângând o duc spre groapă,
Spre odihna cea de veci:
-Rămas bun, măicuță dragă
De ce trebuia sa pleci ?