Arzând în neantul fără de-nceput
Lumină sacră ce moarte n-a văzut
Ce-n infinit se-ntinde făurind
Din albă negură, ființă dăruind.

Tainic zămislita-n inimii o rază
Ce din prunc în moarte, speranță ea creează
Încoronând cu a stralucirii sale ființa
Ce-n om își puse iar credința.

Încercat-au fitile frânte-a o defini
Rătăciți de rațiunea simplă de-a o trăi
Căci a sa coroană greu apasă
Pe capetele ce plecate nu se lasă.

Primar instinct de-a viețui
A altor trai spre-a birui
Prelungind doar a sa viață
Zdrobind sălbatic ce-n contra i se-nalță.

Dar a timpului stăpână
Din stravechi sălășuie
În inimi pline de lumină
Ce din pururi dăinuie.

Definindu-și starea, ca un unic crez:
Există-n cel ce ființa-și reneagă
Trăind pentru cel ce realizează
Că focul sacru nu-l trădează.