cuvintele pot ascunde tot atâtea secrete ca și tăcerile. și cortina cade
cineva privește curios în culise dar de peste tot numai priviri arestate de spaimă
și culoarea cerului se preschimbă în lacrimi mute și grele

amprentele se citesc mai greu în buzele crăpate, arse de sete
și doar mirarea mută mai poate scoate la suprafață vânătăile ce se ridică din adânc
pământul suflă mai greu când i se ridică cucuie pe fruntea netedă a câmpului

gunoiul se așează în capul mesei la împărțitul bucatelor
cartea se retrage sfioasă și nici bunăcuviință nu se simte prea bine
codul de onoare a fost zidit la temelia minciunii

au mințit poporul cu televizorul...
spălătoria partidului și-a făcut treaba
oponenții sunt tot mai puțini și mai fără vlagă dar speranța...

speranța nu moare... nu mor caii când vor câinii