din boxele mele cresc cireși japonezi

parcă aș pune de temelia unei case
deși firii mele n-ar rezista nicio construție

parcă aș trăi cea mai complicată
formulă matematică deși n-am știut
niciodată să-mi număr nici măcar degetele

dezinteresul
pe care mi-l cultiv față de tine dă roade
țipă ca lumina în becuri

știu că în ochii tăi
semăn perfect cu un animal de schimb
ajuns la un stadiu înalt de evoluție

stau în birou lîngă un geam deschis
zgomotul mașinilor care trec fără încetare
la fel ca și ploaia neagră
cumplită
intră în mine

ziua de azi indică nivel scăzut de baterii

dar va veni o zi în care voi ieși
din această intraductibilă și insuportabilă
consistență poetică și atunci

am să reușesc să scot la aer
creierul acesta al meu defect și urbanizat
pentru totdeauna