a fost o vreme
când cutreieram străzile
pur şi simplu mergeam...
pur şi simplu existam ca şi cum
asta aveam să facem întotdeauna...

burta trotuarelor se juca înghiţind urme
dâra şotroanelor incrustate în adn
bunăoară şorţuleţul meu galben-cu-gărgăriţe
bunăoară borcanul tău verde cu compot

!un spiriduş scotea dintre degete puful viu!

cireşii erau aceiaşi dintotdeauna
fântânile adăposteau ape
lângă îngrămădire de petunii

!o mireasmă aparte desprăfuia drumuri

ERA o după-amiază nesfârşită de vară
una dintre acelea când te pui
cu pepenii roşii şi mătasea porumbului

!moartea – simpla excepţie confirmând regula

ploaia îşi îndeplinea ritualul veşniciei
inventat anume parcă pentru tălpi de copil
testându-şi goliciunea
pe nuditatea perfectă a pământului

ne întruneam în cercuri ample
un fel de cenacluri ale secundei circulare
purtam tricouri cu-deschidere-la-sidef
dulceaţa răscoaptă a vişinelor

ne permiteam chiar şi plictisul
în acea eternitate căutam
şiretlicuri de umplere a timpului liber

după „azi” veneau narcise fără de număr
păsări exotice poposind în grădini personalizate
cu ele aducând cosmos după cosmos
acele generaţii existând sincron
în familia adevărată

din incipitul curţii până la nesfârşirea ei...
sălciile uriaşe purtau destinul
lunca!
ghioceii de baltă!
lupii fantastici ai pădurii bune!

şi noi

mogâldeţe găzduind gigantic
facerea timpului
nepieirea lui..................................................