cineva m-a exilat
în propria-mi existență
ca într-o bulă cu pereții de lut
și nu știu cum am reușit să-ți scriu
atât de multe poeme
și versurile să devină nepereche
ori de câte ori se făcea în noi joi

joi e ziua în care băieții din sat
plecam la vânătoare de fluturi
de-a lungul căii ferate
hălăduiam și în cer
dar mai rar

nu știu de ce
dar vecinului meu
i se părea că sunt
o întâmplare magică
și ori de câte ori mă vedea
făcea plecăciuni
aprindea lumânări
tămâia până și urma
pașilor mei nepășiți
ori se târa în genunchi
în spatele meu
preț de câteva zile
și nu obosea

nu am avut curajul
să-l cred pe vecin
îmi smulgeam din carne
pantalonii și haina
apoi alunecam în somn
de obicei dormeam
alteori muream
și-mi trecea timpul fără să știu